Comunele Iara, Băișoara și Valea Ierii (zona Muntele Mare)

La Iara sunt nu mai puțin de trei monumente arhitecturale de importanță locală, aflate în diferite stadii de conservare: Conacul Teleki, construit în secolul al XIX-lea;
Conacul Beldy, construit în secolul al XIX-lea și Conacul Kemeny, construit tot în secolul al XIX-lea. Conacele se află în zona centrală a localității Iara și sunt ocupate de Insituții publice sau chiar spații de locuit.

La Iara sunt două situri arheologice: „Așezarea preistorică de la Iara”, de importanță locală și „Așezarea romană de la Iara – Groapa lui Papa”, de importanță națională.

Micuța biserică aflată în acest sat ascuns de păduri slujește încă puținii săteni care au rămas în Măgura Ierii. Una din grinzile pronaosului surprinde momentul întemeierii bisericii, având incizată următoarea inscripție: „A.D. 753 A.P.”. O altă inscripție care marchează un moment important în istoria edificiului este cea aflată în naos, pe peretele dintre naos și pronaos. Această inscripție este: „(În a)nul 1753 s-a (zugr)ăvit această (sfântă) biserică de…”. Unul din clopotele bisericii pomenește donatorul: „vărsatu pe seama bisericii unite din Măgura Poșag prin Maria Pavel”.

Când coborâți de la Buscat merită să faceți un scurt popas în Băișoara, să vizitați muzeul amenajat în propria gospodărie de Maria Bârz. Între obiectele expuse se află un război de țesut funcțional, pe care Maria îl folosește și în prezent.

Aflată deasupra Văii Iara, pe o stâncă, cetatea este atestată documentar din 1324, sub numele de „Castrum Leta”. În 1405, împăratul Sigismund de Luxemburg a dăruit cetatea orașului Cluj. În februarie 1562, în timpul unui asediu, cetatea a fost grav avariată după explozia magaziilor de pulbere din subteran. Pe Harta Iosefină a Transilvaniei (1769-1773), cetatea apare sub denumirea de ,,Vechiul Castel”, dar localnicii o cunosc ca fiind ,,cetatea lui Gelu”. Nu se cunosc motivele exacte ale abandonării definitive a cetății. Probabil că acest lucru s-a petrecut în timpul luptelor Curuților, la începutul secolului al XVIII-lea.

Situate pe teritoriul și în vecinătatea comunei Iara, acestea au scopul de a proteja habitate de stâncărie, pădure și pajiști montane, respectiv populații de buhă mare, leruncă, caprimulg, barză albă și neagră, ciocănitoare de stejar și cu spatele alb, șerpar european, erete de stuf și vânăt, șoim de iarnă și călător, muscar gulerat și mic, fâsă de câmp, ciocârlie de pădure, viespar, ghionoaie sură, pescăraș albastru, cresteț de câmp, acvilă de munte și țipătoare, ciocănitoare neagră etc. Din cele 130 de specii de păsări din zonă, 25 sunt de interes comunitar pentru conservare.

Are naturală protejată de importanță comunitară care se întinde pe o suprafață de 6.302 hectare, într-o zonă montană acoperită cu pajiști naturale, pășuni, stepe, păduri de foioase, păduri de conifere, păduri în amestec și păduri în tranziție, protejând o gamă faunistică și floristică variată.

Beneficiază de o stațiune apreciată la nivel local, unde este amenajată o pârtie de schi, dotată cu mijloc de transport pe cablu. Sezonul durează aproximativ 5 luni pe an din decembrie până în martie. Vara există condiții prielnice pentru vânat și pescuit. Complexul turistic Băișoara constituie un excelent punct de plecare spre Muntele Mare și spre Cheile Runcului.

O formațiune stâncoasă situată în vecinătatea localității Cacova Ierii, accesibilă ușor pe jos, cu bicicleta sau chiar cu mașina. Puteți urca pe ea, pentru a avea o priveliște și mai bună spre Valea Ocolișel și Muntele Băișorii și Muntele Mare.

Satul Iara a fost atestat documentar încă din anul 1288 (în Evul Mediu fiind menționate satele Iara de Sus și Iara de Jos / Felsojara și Alsojara), iar satele Agriș (Ruhaegres în limba maghiară), Borzești (Berkes), Buru (Borrev), Cacova Ierii (Ivanfalva, Aranyosivanfalva, Kakova, Kakovaivanfalva), Făgetu Ierii (Bikalat), Ocolișel (Kisaklos, Felsoaklos), Surduc (Jaraszurduk) în perioada 1351-1470. De data mai recentă sunt satele Măgura Ierii (1733 – Jaramagura), respectiv Valea Vadului, Mașca și Lungești apărute după anul 1900. Înainte de a deveni parte a județului Cluj, în anul 1968, comuna Iara a făcut reședința plasei cu același nume din județul interbelic Turda, iar în perioada apartenenței la Regatul Ungariei din Comitatul Turda-Arieș.

Primii locuitori ai satului Valea Ierii sunt trădătorii lui Horea care au fugit, împreună cu familile lor, din Mătișești, comuna Horea de astăzi (județul Alba), fiindu-le frică de răzbunarea răsculaților de la 1784. Aceștia au trecut muntele, pe atunci împădurit și fără drumuri de acces, s-au așezat în amonte de actualul sat Valea Ierii (pe atunci încă neînființat), în locul numit Dâmbul Cucului, unde și-au construit bordeie în pământ.